sâmbătă, 28 octombrie 2017

POEME PRIMITE LA CONCURSUL LUNII OCTOMBRIE 2017






Poem
trunchiul retezat -
o mlădiţă-şi caută
creanga pierdută
    
mlădiţe-n soare -
pe frunze-ncet s-aşază
lumina toamnei

senin aşteptat –
între noduri şi vlăstari
însuşi timpul

nou val de migranţi –
după sârma ghimpată
noi orizonturi

se-ntorc cocorii -
dând ramuri tinere
salcâmul uscat

copacul uscat-
o pasăre-si caută cuibul
rotindu-se-n aer

ultime frunze -
când vor ajunge jos
cerul cui rămâne

cer înnorat -
luminându-ne drumul 
coroana de nuc

oprind elicea -
bătăile inimii
păstrează ritmul

bilet de-avion -
zburând spre oraşul tău
doar gândurile

gardul înălțat –
de-o parte și de alta
frunze-n cădere

încă un apus -
înghițită cu noduri
dulceața de fragi

acelaşi război -
cămaşa bunicului
găurită la piept

noapte cu lună-
ascund în mâneci albe
amintiri negre

noapte de toamnă-
urma iubirii moarte 
pe faţa lunii

sârmă ghimpată -
un armăsar în galop
cu coama în vânt

înseninare -
în jurul bătrânului
copiii roată

porţi încuiate -
trecând sârma ghimpată
lăstarul de mur

ştiri cenzurate -
trecută prin lăstăriş 
sârma ghimpată 

sârmă ghimpată-
salcâm fără coroană 
liberând zarea

încă un altoi-
ramuri înfrunzite-n zori
îngemănate

avion căzut –
cu vârfurile retezate
copacii din jur
         
concentraționar –
strangulând libertatea
sârma ghimpată
        
hotar între frați -
acul e încă pierdut
într-un car cu fân
niciun oaspete
nu-i calcă bătătura -
numai ciorile

nimic îndeajuns -
libertatea pretinsă
de orice vlăstar

flori veștejite
tărâmul speranțelor
dincolo de nori

o telegramă -
la desene pe asfalt 
cerul de acasă

cătun de munte -
în cârca bunicului
pândind poștașul

obstacole noi -
captivi sub cerul liber
refugiații

râcă-ntre vecini  -
toate poamele cad
dincolo de gard 

copac scorburos -
peste mlădițe trece 
întâia toamnă

altoi tânăr pe-o
buturugă bătrână -
o-ntinerește
             
cerul albastru - 
pregătite să zboare 
frunzele toamnei 

un orizont fals - 
lăstărișul ignoră 
sârma ghimpată 

stare de război  -
copacii din cimitir
dau noi lăstari     
   
geriatrie -
prin fereastra deschisă
primii muguri

armistițiu -
bătrânul cireș lăstărind
ca niciodată

șirag de perle –
luna sporindu-l tainic
cu încă una

stâlp de telegraf –
cântecul păsărilor
pus pe portativ

la frontieră –
o ramură de cireș 
fără pașaport
       
coșul cu frunze –
se avântă să zboare
culoarea toamnei

duminică, 15 octombrie 2017

Rezultatele concursului de fotohaiku -- sept.2017







Locul I,​ poemul nr.12
Autor: Luminița Ignea

bobul sub brazdă -
bătrânii din cătune
schimbă salteaua


Locul al II-lea, poemul nr.6
Autor: Argentina Stanciu

paşi prin mirişte -
din cuibul prepeliţei
în zbor doar fulgii



Locul al lll-lea, poemul nr.29
Autor: Dana Ene

ultimul trabuc -
în lumina soarelui
un smoc de paie


Mențiune, poemul nr. 11
Autor: Luminița Ignea

scaieți în floare -
stăpânul pârloagei nu
ridică un pai



miercuri, 4 octombrie 2017

Concurs de fotohaiku (3) - octombrie 2017



(Autorul fotografiei: Lavana Kray)


REGULAMENT

01.Se trimit doar 1-2 poeme;
02.Adresa la care se trimit poemele este:
cezarflorinciobika50471@gmail.com
03.Termene:
a.trimiterea poemelor: 6-25 octombrie
b.afișarea rezultatelor: nu mai târziu de 5 noiembrie

Atenție!!!

Nu se vor accepta poeme premiate/ publicate anterior, care să         
aibă         legătură cu fotografia propusă.

Sfat!!!

Haiku-ul la fotografie nu înseamnă/ presupune nicidecum         
descrierea         propriu-zisă a imaginii date.
Pentru a scrie ceva deosebit, încercați să luați din imagine doar   
atât cât         vă trebuie, de multe ori foarte puțin, astfel încât să
reconstruiți ceva ce se       ascunde vederii noastre: un complex
de emoții, stări, trăiri etc. care prin fire     nevăzute sugerează
in nuce o poveste.
E ca și cum, ca în cazul stereogramelor,  ai avea în față o perdea
de care nu       poți scăpa și, făcând abstracție de prezența ei,
trebuie să încerci să vezi prin     ea, cu privirea defocalizată,
 un peisaj fantastic.


Exemplu de scriere corectă a unui haiku la fotografie:
Steliana Voicu


echinox de toamnă -
el îngână
''du-mă pe lună''

Poeme primite la concursul lunii septembrie 2017


Dragi iubitori ai haikuului,

Mai jos sunt cele 29 de poeme (haiku, senryu)
trimise pe adresa concursului. Mai puține decât luna tecută
când am pornit concursul.

Mă întreb dacă nu cumva lumea se aștepta ca la concursul
anterior să se acorde mai multe premii...
Părerea mea este că nu ar trebui să fiți dezamăgiți din cauzaaceasta.

Sunt concursuri la care sunt sute de participanți și la final
se atribuie doar 3 premii.
La Haiku Masters se trimit sute de poeme la o fotografie,
dar sunt selectate doar o duzină.

Oare chiar scriem doar pentru premii?

Lectură plăcută!


POEME - IX.2017
1
lumi paralele -
la goană pe un balot
păianjeni, pânze

2
târziu în vară -
grâul accelerează 
în neclintire

3
soarele palid –
seva prelinsă uşor
sub miriştea arsă

4
copaci doborâţi –
toată furia lumii
purtată de vânt

5
o simfonie
după o zi de trudă -
prin paie vântul

6
paşi prin mirişte -
din cuibul prepeliţei
în zbor doar fulgii

7
sfârșit de sezon –
sunetul batozelor
înghețat în timp

8
după o zi grea –
miros de pâine nouă
în casa bunicii

9
toamnă bogată -
grâu și fructe aurii
cămara-i plină

10
toamna-i bogată
grâu, mere, gutui și vin
haideți la nuntă

11
scaieți în floare -
stăpânul pârloagei nu
ridică un pai


12
bobul sub brazdă -
bătrânii din cătune
schimbă salteaua


13
cǎpiţe de fân –
aceste concluzii
fǎrǎ explicaţii

14
bibliotecă -
fiecare poveste
un fir de aţă


15
miriştea goală -
în multe gospodării
nicio risipă

16
singur pe tarla - 
o porţie dublă de
cârnăciori prăjiţi

17
ciulini pe zăplaz –
soarele vătămat în
drum spre asfinţit

18
caravanele –
în faţa piramidei
o cochilie

19
ploaie cu piatră –
peste livezi și grădini
ca un pai în ochi
        
20
stația terminus –
ca un balot de paie
și viața arde

21
haltă-n câmpie -
miroase a fân cosit
trilul ciocârliei

22
val de imigranți –
cu brațele deschise doar
sperietoarea

23
prânz de cosaș -
lângă clopul de paie
azima caldă

24
sfârșit de vară -
printre paie putrede
volburi în floare

25
Ziua Recoltei -
greierii acoperind
sunetul fanfarei

26
nimeni în preajmă-
cerul fulgerând peste
baloţii de fân

27
zile de muncă - 
murmurul lăcustelor 
fără oprire

28
sfârșit de sezon -
adunate la un loc
amintirile

29
ultimul trabuc -
în lumina soarelui
un smoc de paie