IULIE 2018
A.Selecție și comentarii: Ioana Dinescu
Ediția lunii iulie a concursului a strâns 31 de poeme. Mă
bucur să constat că, în general, s-a înțeles faptul că poemul NU trebuie să
rezume, cuminte și anost, imaginea. Versurile se desprind din ce în ce mai mult
de fotografie, pornind de la ea, dar mergând apoi pe căi proprii. Până aici e
foarte bine! Desigur, însă, că nu orice idee care poate avea o legătură, vagă
sau explicită, cu imaginea, trebuie să producă automat un haiku bun. Multe
dintre poeme păcătuiesc în continuare printr-o prea mare sau prea evidentă
exhibare de emoții personale sau filozoficăreli pretențioase. Eul liric și
persoana autorului n-au ce căuta într-un haiku bun.
Observațiile de mai sus nu trebuie însă să eclipseze
faptul că nivelul general al contribuțiilor este in creștere. S-o ținem tot
așa!
Favoritele mele în această ediție sunt următoarele două
poeme:
Nr. 12
pârjol în lanuri –
de-ajuns o libelulă
să frângă spicul (Mirela B.)
Un haiku care cucerește imediat prin eleganța simplității
și a legăturii creative cu imaginea. Avem un kigo: pârjolul din lanuri indică vara
aflată pe culmile ei; avem și ”capul de pod” în imagine: paiul ars de soare
(pârjolul!) și frânt. Dar mai ales avem o interpretare simpla și originală a
imaginii: spicul ars este atât de fragil încât chiar și o libelulă – simbol al
imponderabilității – îl poate frânge. O mare de înțelesuri în acest ”de-ajuns”!
Frumoasă reprezentare metaforică, cu umbre și adâncimi!
Nr. 13
o libelulă –
destul să vălurească
discul soarelui (Mirela B.)
Impresia de ariditate și arșiță ce se desprinde din
fotografie este ”reciclată” în poem cu multă finețe aluzivă: aparenta vălurire
a soarelui este un fenomen ce apare doar în condiții de căldură extremă, atunci
când aerul încins pare că dansează în fața ochilor. Din nou, cuvinte ”mici”
folosite cu maxim de efect: acel ”destul” folosit pentru a reda tensiunea
caniculară a momentului, fiind suficient ca aerul să fie pus în mișcare doar de
aripile fragilei libelule. Excelentă ”legătură de parfum” cu fotografia!
Nr. 10
inimă frântă –
iubita plecată cu
unul mai verde (Petru-Ioan Gârda)
Un senryu nostim și bine fundamentat în imagine. Tulpina
frântă se transformă în inimă, iar uscăciunea dă, în oglindă, ”verdele”
amantului mai tânăr. În plus, deși nu este denumită explicit în poem, libelula
”planează” metaforic deasupra versurilor ca simbol al evanescenței iubirii. Am
zâmbit zen!
Nr. 30
gară-n ruină –
numai calul-dracului
schimbă macazul (Cristina Apetrei)
Un haiku (senryu?) interesant, suficient de criptic ca să
intrige, și în același timp suficient de bine ancorat în fotografie ca să nu
poată fi trecut cu vederea. ”Calul dracului” este o altă denumire pentru
libelulă și, în mod sigur, autorul nu a ales-o întâmplător. Impresia de
pustietate și paragină este accentuată de imaginea subînțeleasă a șinelor
înecate în iarbă deasupra cărora doar libelula-n zbor face pe macagiul. Iar de
aici încolo nu putem decât specula dacă nu cumva dracul și-a vârât cândva coada
și o greșeală fatală în schimbarea de macaz a determinat – printr-un accident
feroviar sau poate de tip politico-administrativ (prin ordonanță de urgență!) –
scoaterea haltei pe linie moartă.
Macazul schimbat este evident sugerat de paiul rupt, iar
uscăciunea acestuia evoca ruina gării.
Nr. 18
încă-o escală -
pe crucea pilotului
o libelulă (Cecilia Birca)
Aici jocul de înțelesuri se referă la cei doi
”zburători”: pilotul și libelula. ”Efemerul” (libelula) face escală pe
mormântul pilotului - mort, desigur, din cauza unui zbor frânt (vezi tulpina
ruptă!) -, țesând prin această oprire pânza unor afinități elective între cei
doi: zborul, avântul, vremelnicul, zădărnicia…
B. Poeme + autori
Nr
|
Poem
|
Autor
|
1
|
proaspăt însurat –
balanţa-n familie
greu de menţinut
|
Rodica P. Calotă
|
2
|
ziua recoltei -
cântecul unui greier umple hambarul |
Luminița Ignea
|
3
|
tot ceru-ntr-un
strop -
aplecat sub povară firul de iarbă |
|
4
|
efemerida -
resemnarea suportă
și drumul scurtat
|
Ioan Mugurel
Sasu
|
5
|
pe drumul abrupt -
urmează infinitul
un ultim popas
|
|
6
|
o libelulă
cățărată pe tei -
intră-n camera mea
|
Adinna ENĂCHESCU
|
7
|
pod în
ruinǎ –
în
echilibru precar
o razǎ de soare
|
Ana drobot
|
8
|
terapie
de cuplu –
soarele şi
luna
împart
cerul
|
|
9
|
sezon de vară -
pe marginea lacului două pensule |
Petruța Ionescu
|
10
|
inimă
frântă –
iubita
plecată cu
unul
mai verde
|
Petru-Ioan
Gârda
|
11
|
efemeridă
-
doar
un popas în drumul
spre
nicăieri
|
|
12
|
pârjol în lanuri –
de-ajuns o libelulă
să frângă spicul
|
Mirela Brăilean
|
13
|
o libelulă –
destul să vălurească
discul soarelui
|
|
14
|
aripi fragile
leagă cerul de pământ -
dor de infinit
|
Mihai Talașman
|
15
|
aripi întinse -
libertăți de mișcare
cu risc asumat
|
|
16
|
armistițiu -
peste trunchiul frânt
tăcerea apăsătoare
|
Angelescu Cristina
|
17
|
balansoarul rupt -
copilul își așteaptă
noii părinți
|
|
18
|
încă-o escală -
pe crucea pilotului o libelulă |
Cecilia Birca
|
19
|
cutia Pandorei -
din balta noroioasă libelulele |
|
20
|
ins
meritoriu -
pista de-aterizare fără vreun cusur |
Silvestru M
|
21
|
ora
de vară -
toate lămpile-aprinse pentru-aterizat |
|
22
|
trosnet în gură –
primul dinte molar
spărgând gingia
|
Ion Cuzuioc
|
23
|
povârniș abrupt –
de la o zi la alta
luna trecută
|
|
24
|
peste amintiri -
Leonardo d'Avinci
și calul popii
|
Mariana Tănase
|
25
|
mistreții-n baltă
scurmă amintirile -
secunde în zbor
|
|
26
|
la capăt de drum
zborul e necunoscut –
salt în lumină
|
Victoria Fătu Nalaţiu
|
27
|
de neîdreptat –
o necuvântătoare
la locul faptei
|
Doina bogdan wurm
|
28
|
pericol iminent
la jumătatea zborului –
depresurizare
|
Vasilica Grigoraş
|
29
|
trambulină –
o singură sincopă
pe firul vieţii
|
|
30
|
gară-n
ruină –
numai
calul-dracului
schimbă
macazul
|
Cristina Apetrei
|
31
|
bătăi
de clopot –
nemișcat
printre sălcii
calul-popii
|
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu